Voce-n pustiu
Umblu-n
pustiu,
Găsesc un
izvor,
Vreau să-l
sorb,
El se
retrage, dispare,
Trece o
pasăre-n zbor,
Este imaginația
mea,
Aud o voce,
„nu ești singur”, aud,
În jur nu
este nimeni,
„unde
ești?”, întreb,
„unde ești”,
răspunde ecoul,
Eu sunt și vocea și izvorul,
Deasupra e
cerul moral,
Cum zicea
singuraticul Kant,
Pentru cine-s
moral?
Pentru ce?
Orice pustiu
are-un capăt.
La țărmul
oceanului mă regăsesc,
Oceanul și
oamenii, orașe, un vuiet.
Sunt sungur?
Nu știu.
Un copil mă
întreabă ce fac.
Nici asta nu
știu.
BORIS MARIAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu