Mendelssohn-Bartholdy romanticul De când ascult muzică, de prin 1957, Mendessohn - Bartholdy mi-a fost apropiat pentru melosul său care te cheamă spre lumea feerică a iubirii, finețea conceptuală, varietatea tematicii. Nepot al unui mare învățat , Moses Mendelssohn, el a preferat să se convertească la protestantism, simțind refuzul înaltei societăți față de un evreu care mai era și foarte dotat. Ca multe genii, a trăit prea puțin, între anii 1809-1847, murind la o vârstă la care alții, azi abia își încep cariera. Vremea geniilor precoce a cam trecut. Locul de naștere – Hamburg, tatăl era un bancher bogat. Mama era muziciană de larg orizont, preda pianul. Felix a trecut de la pian la voară, doveduind de la nouă ani aptitudini multiple pentru muzică. L-a cunoscut pe Goethe care l-a încurajat. Au rămas prieteni. A locuit un timp la Brlin, avea 13 ani și compusese deja simfonii, concerte, sonate, creații vocale. În 1825 a plecat cu tatăl său la Paris spre a fi audiat și îndrumat de Cherubini. Au revenit la Berlin, iar Mendelssohn a compus „ Visul unei nopți de vară” după Shakespeare. Prima sa operă a fost „Nuntă lui Camacho”. Fără suscces. I-a studiat pe Bach, Haendel, și-a aprofundat cunoștințele. Este unul dintre primii care l-au adus pe Bach în atenția lumii muzicale, la 80 de ani de la moartea marelui compozitor, cu „ Patimile după Matei”. Mendelssohn se convertise la creștinism. La îndemnul tatălui său a făcut o lungă călătorie în Anglia, a cunoscut mitologiile acestei țări. Reginei Victoria i-a dedicat „Simfonia scoțiană”. Era un favorit al Curții britanice . A revenit în Germania, a fost invitat să preia conducerea unor Conservatoare, s-a stabilit la Leipzig., cu soția și cinci copii. A avut o premieră în Anglia cu oratoriul „Eliahu”, după Biblie. Obosit și bolnav după numeroasele călătorii și o muncă intensă a murit prematur. A lăsat o bogată moștenire, printre care concertul pentru vioară care se află în julte repertorii. BMM ] ]

Mendelssohn-Bartholdy romanticul

De când ascult muzică, de prin 1957, Mendessohn  - Bartholdy  mi-a fost apropiat pentru melosul său care te cheamă spre lumea feerică a iubirii, finețea  conceptuală, varietatea tematicii. Nepot al unui mare învățat , Moses Mendelssohn, el a preferat să se convertească la protestantism, simțind  refuzul înaltei societăți față de un evreu care mai era și foarte dotat.  Ca multe genii, a trăit prea puțin, între anii 1809-1847, murind la o vârstă la care alții, azi abia își încep cariera. Vremea geniilor precoce a cam trecut.  Locul de naștere – Hamburg, tatăl era un bancher bogat. Mama era muziciană  de larg orizont, preda pianul.  Felix a trecut de la pian la voară, doveduind de la nouă ani aptitudini  multiple pentru muzică. L-a cunoscut pe Goethe care l-a încurajat. Au rămas prieteni. A locuit un timp la Brlin, avea 13 ani și compusese deja simfonii, concerte, sonate, creații vocale. În 1825 a plecat cu tatăl său la Paris spre a fi audiat și îndrumat de Cherubini. Au revenit la Berlin, iar Mendelssohn a compus „ Visul unei nopți de vară” după Shakespeare. Prima sa operă a fost „Nuntă lui Camacho”.  Fără suscces. I-a studiat pe Bach, Haendel, și-a aprofundat   cunoștințele.  Este unul dintre primii care l-au adus pe Bach în atenția lumii muzicale, la 80 de ani de la moartea marelui compozitor, cu „ Patimile după Matei”.  Mendelssohn se convertise la creștinism. La îndemnul tatălui său a făcut o lungă călătorie în Anglia, a cunoscut mitologiile acestei țări.  Reginei Victoria i-a dedicat „Simfonia scoțiană”. Era un favorit al Curții britanice . A revenit în Germania, a fost invitat să preia conducerea unor Conservatoare, s-a stabilit la Leipzig., cu soția și cinci copii. A avut o premieră în Anglia cu oratoriul „Eliahu”, după Biblie.  Obosit și bolnav după numeroasele călătorii și o muncă intensă a murit prematur.  A lăsat o bogată moștenire, printre care concertul pentru vioară care se află în julte repertorii.
BMM

]

]




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu