Prin sticlă îmi vorbește un tip cu nas borcănat, Specialist în sexologie, narcotice, alte chestii, Nu-l mai ascult, zăresc în noapte cum de stălpi Se tot lipesc fecioare albe, mate, iar stâlpii cresc, Spre cer, mai sus, extaz , hormoni și lungi suspine, Nici aerul nu mai păstrează echilibrul, văd doar catarge În ocean, el își iubește înecații, arterele-s imense, Suav și monstruos este tărâmul dragostei eterne, Am obosit, suntem acum doar scoici, Iar ceasul bate, bate, tu, iubito, dormi? Oraș, beton și fier, gunoaie de tot felul, Dorm boschetarii pe saltele rupte, Cu voi eu aș pleca precum Columb Spre alte continente, mulțimile se neagă doar pe sine, Iar fericirea este chiar supa săracilor, O fugă, evadare din neant, spre Pomul Vieții, Vino, hai, iubito. Prima parte a vieții lui Tsusho e importantă, Un fel de samurai oltean, la treișpe ani citea, Apoi vorbea, era la începuturi, romanul său nu era gata, Apoi ce zgomot mare se făcu, chiar marele său critic, Fotabatei Zdrobit de admirație părea hipnotizat. Mă minunez, mă jur pe soare, pe pisoare, Cum de mai viețuiesc, cțnd nu dorm nopți și zile grele, Bombe și șrapnele, n-aveam nimic de spus, Iar stâlpii, tot aceiași stâlpi își luau poziții preferate, Mimau o fascinantă rătăcire. Visasem c-am murit, nu-i prima oară, Nici nu-i original, murisem și mă plimbam printre cei vii, Vedeam diverse personaje, mă știau, nu mă uitau, Aceleași lungi povești, mai știi, cât ne iubeam, Cum adormeam, copii făceam, apoi plecam, apoi veneam, Ce bine.

Prin sticlă îmi vorbește un tip cu nas borcănat,

Specialist în sexologie, narcotice, alte chestii,

Nu-l mai ascult, zăresc în noapte cum de stălpi

 Se tot lipesc fecioare albe, mate, iar stâlpii cresc,

 Spre cer, mai sus, extaz , hormoni și lungi suspine,

Nici aerul nu mai păstrează  echilibrul, văd doar catarge

În ocean, el își iubește înecații, arterele-s imense,

Suav și monstruos este tărâmul dragostei eterne,

Am obosit, suntem acum doar scoici,

Iar ceasul bate, bate, tu, iubito, dormi?

Oraș, beton și fier, gunoaie  de tot felul,

Dorm boschetarii pe saltele rupte,

 Cu voi eu aș pleca precum Columb

 Spre alte continente, mulțimile se neagă doar pe sine,

Iar fericirea este chiar supa săracilor,

O fugă, evadare din neant, spre Pomul Vieții,

Vino, hai, iubito.

Prima parte a vieții lui  Tsusho e importantă,

 Un fel de  samurai oltean, la treișpe ani citea,

Apoi vorbea, era la începuturi, romanul său nu era gata,

Apoi ce zgomot mare se făcu, chiar marele său critic,  Fotabatei

Zdrobit de admirație părea hipnotizat.

Mă minunez, mă jur pe soare, pe pisoare,

Cum de mai viețuiesc, cțnd nu dorm nopți și zile grele,

Bombe și șrapnele, n-aveam nimic de spus,

Iar stâlpii, tot aceiași stâlpi își luau poziții preferate,

Mimau o fascinantă rătăcire.

Visasem c-am murit, nu-i prima oară,

Nici nu-i original, murisem și mă plimbam printre cei vii,

Vedeam diverse personaje, mă știau, nu mă uitau,

Aceleași lungi povești, mai știi, cât ne iubeam,

Cum adormeam, copii făceam, apoi plecam, apoi veneam,

Ce bine.